Dislexia (tulburarea cititului) este o tulburare specifică de învăţare, asemenea disgrafiei (tulburarea expresiei grafice/scrisului) şi discalculiei (tulburarea de calcul). Unii copii pot prezenta toate aceste tulburări simultan, alţii pot avea dificultăţi în ceea ce priveşte scris-cititul, sau pot prezenta doar una dintre aceste tulburări. Dislexia este, însă, cea mai frecventă dintre ele.

Prevalenţa tulburărilor specifice de învăţare se estimează a fi între 5 şi 15%, conform Manualului de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale (DSM V). Din nefericire la noi în ţară nu există studii efectuate pe această problematică şi nu se cunoaşte prevalenţa acestei tulburări în rândul copiilor de vârsta şcolară, dar, conform unui studiu publicat în Handbook of Clinical Neurology (Habib şi alţii, 2013), prevalenţa dislexiei în rândul şcolarilor ar fi de până la 17%.

Tulburările specifice de învăţare au la bază o disfuncţie neurologică, ce apare în urma interacţiunii dintre factorii genetici şi de mediu, afectând abilitatea creierului de a percepe şi procesa informaţiile verbale şi nonverbale într-un mod eficient şi acurat.

Aceste tulburări pot fi descoperite şi diagnosticate abia după înscrierea copilului într-un sistem de educaţie formală (grădiniţa sau şcoală), dar asta nu înseamnă că ele nu pot fi diagnosticate oricând în copilărie, adolescenţă sau la vârsta adultă

În cazul copiilor dislexici, performanţele în ceea ce priveşte cititul rămân mult sub nivelul corespunzător copiiilor de aceeaşi vârstă, chiar şi în cazul unor copiii cu o inteligenţă medie sau superioară şi în ciuda eforturilor pe care aceştia le depun pentru învăţare.

Copiii dislexici au dificultăţi în ceea ce priveşte citirea unor cuvinte simple cu voce tare (citesc incorect, lent, fără fluenţă sau ezitant, depunând mult efort comparativ cu copiii de aceeaşi vârstă) şi înţelegerea textului citit (chiar dacă pot citi corect, au dificultăţi în ceea ce priveşte înţelegerea succesiunii evenimentelor, a relaţiilor dintre acestea, în a face deducţii şi a extrage concluzii pe baza textului citit sau în a înţelege sensul profund al lecturii).

Odată cu vârsta pot apărea modificări în manifestarea simptomelor. Astfel, în rândul preşcolarilor pot fi observate următoarele: manifestă dezinteres pentru jocurile cu sunete ce presupun repetarea unor cuvinte sau rime, prezintă un limbaj specific bebeluşilor (cuvinte scurte, pronunţate greşit), au dificultăţi în a-şi aminti denumirea literelor sau a zilelor săptămânii, pot avea dificultăţi în a recunoaşte literele folosite pentru scrierea propriului nume, întâmpină dificultăţi în ceea ce priveşte despărţirea cuvintelor în silabe, în a face legătura dintre sunet şi litera care îi corespunde, în a recunoaşte cuvintele care încep cu aceeaşi literă (de exemplu, dintr-un set de cuvinte – cană, picior, masă – nu identifică cuvântul care începe cu acelaşi sunet ca şi cuvântul “pisică”.

Copiii de vârstă şcolară mică, manifestă dificultăti în ceea ce priveşte realizarea corespondenţei dintre sunete şi litere şi citirea cursivă. De asemenea, depun un efort foarte mare atunci când citesc cu voce tare şi, în ciuda efortului depus, citesc lent şi incorect, având probleme chiar şi în cazul unor cuvinte monosilabice (de ex.,“pat” sau “bun”).

Copiii de vârstă şcolară medie pot omite sunete sau silabe atunci când citesc cuvinte mai lungi (de ex., “conforbil” în loc de “confortabil”, pot inversa poziţia sunetelor în cadrul cuvintelor (de ex., “aminal” în loc de “animal”), pot confunda cuvintele (paronimele) şi sunetele/literele care seamănă între ele (de ex., “preţ”- creţ”, “b”-“d”, “m”-“n”, “f”-“v”), au dificultăţi în a-şi aminti nume şi în a-şi termina testele sau temele la timp. De asemenea, pot avea dificultăţi în ceea ce priveşte înţelegerea textelor, chiar şi în absenţa unei citiri greoaie, lente şi incorecte. De multe ori citesc prima parte a cuvântului şi apoi ghicesc continuarea, adăugând literele corespunzătoare cuvântului care cred ei că este scris (de ex., “permanentă în loc de  “perseverenţă”, “porumbel” – “portofel”). Citirea pronumelor demonstrative (de ex., acela, aceea, aceeaşi, celălalt, cealaltă etc.) pot crea dificultăţi, de asemenea. Acestor copii le poate fi teamă să citească cu voce tare sau pot refuza să facă acest lucru.

La vârsta adolescenţei nu se mai observă problemele în decodarea cuvintelor, dar cititul rămâne lent şi greoi. De asemenea, înţelegerea  textelor citite se face în continuare cu dificultate.

Pe parcursul adolescenţei şi până la vârsta adultă, persoanele cu dislexie pot continua să întâmpine dificultăţi în ceea ce priveşte citirea fluentă a unui text (silabisesc cuvintele) şi înţelegerea a ceea ce citesc (au nevoie să citească de mai multe ori pentru a înţelege, iar problema incapacităţii de a face deducţii şi a emite concluzii pe baza textelor citite persistă), de aceea pot evita activităţile ce presupun acest lucru (cititul de plăcere, cititul unor instrucţiuni, locurile de muncă ce presupun acest lucru).

Dislexia este frecvent precedată (dar nu întotdeauna) de întârzieri în dezvoltarea limbajului, a motricităţii sau un deficit de atenţie. Copilul dislexic îşi dă seama că este diferit de ceilalţi, că nu poate face faţă cerinţelor şcolare asemenea colegilor săi, că realizările sale se situează  sub nivelul aşteptărilor părinţilor, cadrelor didactice şi nici nu corespund cu nivelul efortului depus pentru a-şi îmbunătăţi performanţele. Din această cauză, pot apărea demoralizarea, dezvoltarea unei stime de sine scăzute, abandonul şcolar, anxietatea, depresia, gândurile suicidare şi tentativele de suicid.

Cel mai frecvent, părinţii se îngrijorează şi se neliniştesc în legătură cu performanţele şcolare ale copilului şi în legătură cu viitorul acestuia. Încercând să-şi ajute copilul, părinţii se transformă în profesori, iar relaţia părinte-copil se deteriorează.

Este recomandat ca părinţii să apeleze la serviciile unui specialist (psiholog clinician, logoped, psihoterapeut), atât pentru  abordarea problemelor specifice tulburării, cât şi pentru evaluarea şi intervenţia asupra  dificultăţilor emoţionale cu care copilul se confruntă.

 

Centrul nostru oferă pachete intergate de intervenție psihologică pentru tulburările de învățare la copil. Intervenția cuprinde:

• logopedie
• psihoterapia dificultăților emoționale și/sau comportamentale
• ședințe de parenting

Vă invităm să vizualizați ofertele la acest link:

Pachetul de intervenție pentru copilul cu tulburări de învățare