Comportamentul negativist si atitudinea opozitionista reprezinta o etapa fireasca in dezvoltarea copilului, in special dupa varsta de doi ani si jumatate. Este perioada in care copilul incepe sa testeze limitele, sa-si doreasca sa controleze si sa influenteze mediul in care traieste, sa detina si el „puterea” in interactiunile cu ceilalti. Uneori se intampla ca negativismul si opozitionismul sa se manifeste doar verbal, copilul spunand „Nu vreau sa stau pe scaun”, „Nu vreau sa mananc toata supica” in timp ce isi trage scaunul de sub masuta sau in timp ce ia ultima lingura cu supa. Pe masura ce cresc, aceasta etapa este depasita in mod firesc fara interventii din exterior, dar exista si situatii in care lupta pentru putere se prelungeste continuu. Opozitionismul si negativismul copiilor se cronicizeaza si, deseori, genereaza dificultati atat in relatiile cu membrii familie cat si in mediul scolar. Apar probleme din ce in ce mai greu de gestionat, intrandu-se intr-un cerc vicios in care copilul sfideaza autoritatea si refuza sa se conformeze cerintelor adultilor, adultii stabilesc si impun noi reguli si consecinte (de cele mai multe ori fiind vorba de consecinte negative) din dorinta de a controla comportamentul copilului si de a-l invata respectul fata de autoritate si modalitati adaptative de relationare cu cei din jur, iar copilul, cu cat se va simti mai constrans de reguli, cu cat i se va impune ce si cum sa faca si se va confrunta cu criticile, admonestarile si sanctiunile adultilor, cu atat va deveni mai opozitionist, mai sfidator, mai vindicativ/ranchiunos, mai furios si plin de resentimente. Interactiunile se transforma intr-un camp de lupta, viata de familie este afecatata, la fel si situatia scolara si relatiile cu egalii, iar daca familia nu reuseste sa gestioneze aceasta situatie, copiii opozitionisti de astazi devin, peste ani, adolescenti rebeli si revoltati.

Conform DSM V, un copil poate fi diagnosticat cu tulburarea opozitionismului provocator atunci cand prezinta cel putin 4 dintre urmatoarele simptome: adesea este coleros si plin de resentimente, isi pierde cumpatul in mod frecvent, este susceptibil sau usor de enervat de catre atii, adesea argumenteaza/comenteaza in interactiunile cu figurile autoritare, sfideaza sau refuza in mod activ sa se conformeze cererilor sau regulilor adultilor, ii enerveaza in mod deliberat pe altii si ii blameaza pentru propriile sale greseli sau purtare rea si este ranchiunos sau vindicativ.

Pentru a distinge un comportament care este in limite normale de unul care este simptomatic este necesar sa se ia in considerare persistenta si frecventa acestor comportamente. In cazul copiilor cu varste sub 5 ani, comportamentul ar trebui sa apara in majoritatea zilelor intr-o perioada de cel putin 6 luni. In cazul copiilor cu varste peste 5 ani, comportamentul ar trebui sa apara cel putin o data pe saptamana pe parcursul a cel putin 6 luni. De asemenea, este important sa stabilim daca intensitatea si frecventa simptomelor depasesc ceea ce este normal la nivel cultural in randul indivizilor de aceeasi varsta si acelasi gen.

Simptomele pot fi manifestate doar acasa, iar in cazurile severe acestea sunt prezente in mai multe contexte (la scoala, in relatia cu egalii etc.). Deoarece comportamentul opozitionist este adesea obisnuit in interactiunea cu fratii, pentru a indeplini criteriile de diagnostic este necesar ca simptomele sa fie manifestate in interactiune si cu alte persoane, nu doar cu acestia. De asemenea, simptomele sunt mult mai evidente in interactiunea cu adultii sau colegii pe care copilul ii cunoaste bine si este mai putin probabil sa apara pe parcursul primelor zile de scoala sau in timpul examinarii clinice.

Accesele coleroase manifestate de catre un prescolar pot fi considerate un simptom al tulburarii opozitionismului provocator doar daca: (a) ele apar in majoritatea zilelor in ultimele 6 luni, (b) apar impreuna cu cel putin alte 3 simptome ale opzitionismului provocator si (c) contribuie la deteriorari semnificative asociate cu tulburarea (de exemplu, duc la distrugerea bunurilor altora sau la excluderea copilului din gradinita).

Simptomatologia tulburarii este adesea parte a unui pattern de interactiuni problematice. In general, persoanele cu opozitionism provocator nu se percep ca avand un comportament agresiv, opozitionist, sfidator sau provocator si adesea isi justifica manifestarile comportamentale ca fiind un raspuns la circumstante sau cereri nerezonabile. Astfel, este foarte dificila stabilirea contributiei membrilor familiei in ceea ce priveste interactiunile problematice pe care copilul le experimenteaza. Copiii cu opozitionism provocator pot avea un istoric de parentaj ostil si este adesea imposibil sa determinam daca comportamentul copilului a dus la folosirea unor modalitati ostile de disciplinare din partea parintilor, daca ostilitatea parintilor a cauzat  problemele de comportament ale copilului sau daca este vorba de o combinatie a ambelor situatii.

De asemenea, tulburarea opozitionismului este mai frecventa in familiile in care copilul este adesea ingrijit de persoane diferite (ingrijitorii se schimba frecvent) sau in familiile in care modalitatile aspre de discilinare, inconsecventa si neglijarea copilului sunt deseori intalnite.

Cele mai frecvente tulburari cu care poate coexista sunt tulburarea cu deficit de atentie si/sau hiperactivitate (ADHD) si tulburarea de conduita. Tulburarea opozitionismului provocator preceda adesea tulburarea de conduita (in special la cei in cazul carora tulburarea de conduita debuteaza in copilarie), dar multi dintre copiii si adolescentii care manifesta aceasta tulburare nu vor dezvolta ulterior tulburare de conduita.

De asemenea, opozitionismul provocator creste riscul dezvoltarii  tulburarilor anxioase si  a depresiei majore, chiar si in absenta unei tulburari de conduita. Simptomele ce tin de comportamentul sfidator, provocator si vindicativ cresc riscul dezvoltarii unei tulburari de conduita, in timp ce simptomatologia relationata cu dispozitia agresiva/iritabila creste riscul dezvoltarii tulburarilor emotionale.

In cele din urma, adolescentii si adultii cu tulburare de opozitionism  provocator pot inregistra o rata crescuta a abuzului de substante, dar nu este clar daca aceasta asociere este independenta de comorbiditatea cu tulburarea de conduita.

Conform DSM V, prevalenta tulburarii este cuprinsa intre 1%  si 11% si este aproape la fel de frecventa la femei ca si la barbati.

Consecintele acestei tulburari rezulta in deteriorari semnificative ale functionarii emotionale, sociale, academice si ocupationale, deoarece, pe parcursul dezvoltarii, aceste persoane experimenteaza in mod frecvent conflicte in relatiile cu parintii, educatorii, profesorii, colegii, superiorii si partenerii de viata.