Atunci când se prezintă pentru prima dată la programare, părinții vin împreună cu copiii, dar uneori aduc „de acasă” și posibilul diagnostic psihologic. Citind pe internet, în cărți, sau discutând cu părinții altor copii, aceștia ajung să asocieze anumite comportamente, gânduri sau emoții ale propriilor copii cu simptomele unor tulburări psihologice. Îngrijorările lor pot reprezenta un punct de pornire în realizarea interviului clinic, însă în unele dintre cazuri comportamentele vizate se dovedesc a fi simptome ascunse ale unor tulburări cu totul diferite. În rândul copiilor, problemele psihologice mascate sunt, în general, cele de natură emoțională. Există și situații în care părinții acuză modificări neașteptate în comportamentul sau starea emoțională a celor mici, fără a putea găsi explicații sau similarități cu comportamentele altor copii de aceeași vârstă. În oricare dintre cele două situații prezentate, procesul de evaluare pe care îl urmăm este același. În general, evaluarea durează aproximativ 3 ședințe, însă există și situații în care, în funcție de complexitatea cazului și rezultatele intermediare obținute, este nevoie de o ședință suplimentară.

În cadrul primei întâlniri, ne centrăm preponderent pe discuția cu părinții. Este momentul în care au ocazia să își prezinte toate îngrijorările cu privire la dificultățile pe care le întâmpină copilul în diferitele contexte de viață: atât acasă, în familie, cât și la grădiniță sau la școală, în relațiile cu apropiații sau cu persoanele noi. În continuare, discursul acestora va fi ghidat astfel încât să atingă toate aspectele relevante realizării interviului cu părinții. La final, sunt încurajati să îți exprime așteptările cu privire la procesul evaluării, pentru ne asigura că sunt realiste și pentru a putea veni în întâmpinarea nevoilor lor, atât timp cât acestea coincid cu nevoile reale ale copilului. Sunt informați cu privire la pașii ulteriori atinși în cadrul acestui proces, pentru a elimina eventualele neclarități și a obține  acordul lor.

Când suspectăm că ar putea fi vorba despre existența unui episod depresiv, suntem atenți la o serie de simptome specifice, cum ar fi sentimentele de inutilitate, stările de tristețe, încrederea în sine scăzută, dificultățile de concentrare sau de a lua decizii, lipsa energiei, modificări ale apetitului alimentar sau ale somnului și persistența unor gânduri negative, uneori chiar legate de moarte sau suicid. Depresia se asociază frecvent și cu un nivel ridicat de anxietate.

În situația în care comportamentele problematice ale copilului ce au fost prezentate de părinte sugerează existența unor probleme la nivel emoțional, ne focusăm pentru început pe utilizarea unor teste obiective, validate științific și adaptate populației românești, pentru a măsura nivelul anxietății și cel al depresiei. În acest sens, oferim chestionare pentru a fi completate atât de către copil (autoevaluare), cât și de către părinți și chiar de către cadrele didactice. Pentru o acuratețe cât mai ridicată, aceste teste obiective sunt combinate cu testele proiective, observația sistematică și interacțiunea directă a psihologului clinician cu copilul. Se vor obține astfel informații separate despre problemele emoționale ale copilului, dar și despre cele funcționale, ce apar atât în mediu familial, cât și în cel școlar, sau exclusiv în unul dintre cele două medii. De asemenea, sunt obținute date despre simptomele fizice ale copilului manifestate pe fondul unei anxietăți ridicate, dar și informații cu privire la posibilitatea existenței unei anxietăți sociale sau a unei anxietăți de separare.

La finalul procesului de evaluare, stabilim împreună cu părinții o întâlnire în care prezentăm rezultate, oferim raportul de psihodiagnostic și discutăm despre recomandările viitoare. De asemenea, este și momentul în care răspundem ultimelor neclarități apărute pe parcursul procesului de evaluare sau ca urmare a citirii raportului de psihodiagnostic.